×

Autoritatea executivă a Consiliului local Ivancea inițiază începând cu data de 25.11.2020 consultarea publică a procedurii de elaborare a proiectului de Decizie a Consiliului local Ivancea “Cu privire la aprobarea bugetului consiliului local Ivancea pentru anul 2021”.

Necesitatea elaborării și adoptării proiectului de decizie este elaborarea bugetului local Ivancea conform prevederilor legale, în baza clasificației bugetare și a metodologiei bugetare aprobate de Ministerul Finanțelor.

Prevederile de bază ale proiectului sunt în lectura a doua: proiectul deciziei bugetare anuale se examinează și se votează pe articole sau, după cum urmează:

  1. Sinteza indicatorilor generali şi sursele de finanţare ale bugetului local Ivancea, anexa nr.1;
  2. Componenţa veniturilor bugetului local Ivancea, anexa nr.2;
  3. Resursele şi cheltuielile bugetului local Ivancea conform clasificaţiei funcţionale şi pe programe, anexa nr.3;
  4. Nomenclatorul tarifelor pentru serviciile prestate contra plată de către autorităţile/instituţiile bugetare, anexa nr. 4;
  5. Eefectivul-limită al statelor de personal din instituţiile bugetare finanţate de la bugetul local, anexa nr. 5;
  6. Cuantumul fondului de rezervă a bugetului local, în sumă de 100,0 mii lei
  7. Plata aleşilor locali pentru participarea la fiecare şedinţă ordinară şi extraordinară a Consiliului local Ivancea.

Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate pînă pe data de 09.12.2020 pe adresa electronică:  e-mail primariaivancea@mail.ru

la nr. de telefon 0235 43 249

Documente ataşate: